, , ,

Cugetări duhovniceşti. Volumul II

Recomandă cartea prietenilor

Volumul de faţă pune la îndemâna creştinului aflat în căutarea lui Dumnezeu, a aproapelui pierdut, a liniştii duhovniceşti cugetări ale Părinţilor contemporani ai Bisericii. Cartea se adresează tuturor binecredincioşilor cinstitori, monahi şi mireni deopotrivă, având în vedere că şi monahii, şi mirenii cu căutări sufleteşti înalte se confruntă cu greutăţile şi ispitele care însoţesc urcuşul spiritual al celui credincios.

Coordonator: Ala Rusnac
Anul editării: 2011
Tip copertă: Broșată
Nr. de pagini: 328 pagini
ISBN: 978-9975-109-45-1

65 MDL

Din cuprins: Credinţa. Evlavia • Raporturile omului cu Dumnezeu • Iubirea de aproapele • Iertarea ofenselor • Sfânta Scriptură sau Biblia • Sfânta Împărtăşanie • Sfânta Spovedanie • Păstori, duhovnici • Milostenia • Pocăinţa • Mândria • Smerenia • Relaţiile dintre părinţi şi copii • Căsătoria, familia • Lumea şi viaţa în lume • Ispita • Diavolul • Mântuirea sufletului • Gheron Iosif Isihastul • Părintele Arsenie Papacioc • Părintele Ilarion Argatu • Părintele Sofian Boghiu • Părintele Vichentie Mălău • Stareţul Tadei de la Vitovniţa

Coordonator: Ala Rusnac
Anul editării: 2011
Tip copertă: Broșată
Nr. de pagini: 328 pagini
ISBN: 978-9975-109-45-1

SKU: e4e9c1d609cc Categorii: , , , Etichetă:

S-ar putea să-ți placă și…