, , ,

De ce mi-e frică? / Cum ne stăpânim emoțiile

Recomandă cartea prietenilor

Această carte, cu istorioare vesele despre personaje drăguțe, vine în sprijinul D-voastră ca să vă înțelegeți mai bine copilul, stările lui, ca să-l ajutați să-și gestioneze emoțiile, să se calmeze, să-și schimbe dispoziția rea în una bună.
De ce mi-e frică? este creat special pentru a-i ajuta pe cei mici să exploreze și să îmblânzească emoțiile dificile. Prin intermediul lor, teama este transformată din ceva „uriaș și de neînțeles” într-un subiect de discuție calm și educativ.
Cum ne stăpânim emoțiile ni-l prezintă pe un mic cameleon, un puiuț special, care își schimbă culoarea după stări. Pentru că este diferit, ceilalți nu îl înțeleg mereu, însă el va învăța – alături de micul cititor – să fie curajos și să-și apere personalitatea. Prin intermediul acestei povestioare, copilul D-voastră va învăța să gestioneze bullying-ul și agresivitatea, să lege prietenii și să comunice mai bine cu cei de vârsta lui, va înțelege cât de importante sunt lecțiile de bunătate.

Autor: Elena Ulyeva
Ilustrații: Tatiana Obuhovici, Olga Agafonova
Traducere: Ala Bujor
Anul editării: 2026
Tip copertă: Cartonată
Nr. de pagini: 24 pagini – De ce mi-e frică?; 24 pagini – Cum ne stăpânim emoțiile
2 cărți în 1: O carte cu două coperți și două povești care se întâlnesc la mijlocul volumului
ISBN: 978-9975- 60-653-0

120 MDL

Based on 0 reviews

0.0 overall
0
0
0
0
0

Be the first to review “De ce mi-e frică? / Cum ne stăpânim emoțiile”

There are no reviews yet.

S-ar putea să-ți placă și…